“Privesc in oglinda si nu vad decat umbre din ceea ce a fost odata, amintiri, faramituri din ceea ce, candva, era viitor imi spunea. Am privit in aceeasi oglinda. Vedeam ochii aceia minunati, zambetul catifelat si tenul masliniu pentru care o invidiam. Nu intelegeam de ce se plange. Era aceeasi EA. Parea in ultima vreme ca nimic nu se intampla spre bine. Primea vestile proaste una dupa alta, cu acelasi zambet intelegator. Nimeni in jurul ei nu banuia prin ce trece. Medicul ei facuse atatea operatii la fel cu cea pe care urma sa o aiba ea, incat parea un robot. Era convinsa ca a spus fiecarei paciente exact aceleasi vorbe, aceleasi incurajari. Singura asistenta draguta si care parea sa o inteleaga, a plecat in concediu… in luna de miere. Asa a ajuns sa-mi spuna mie prin ce trece. Eram singura persoana care stia. Ce mai povara…

In seara dinaintea marelui pas mi-a dat ceea ce parea a fi un jurnal. Mi-am petrecut urmatoarele ore cufundata in paginile ingalbenite si scrise, in general, neingrijit. Ultima pagina insa, le intrecea pe toate. Durerea ei reiesea din asezarea in pagina intai, abia apoi din cuvintele asternute:

“Daca ai fi, ai fi nefericit, la fel ca mine. Daca ai fi, ai fi inutil, la fel ca mine. Daca ai fi, ai fi plin de durerea lacrimilor mele. Daca ai fi, ai fi plin de deznadejdea lumii transmisa prin mine. Daca ai fi, ai fi simplu. Daca ai fi, ai fi complicat. Daca ai fi, ai fi…

Dar nu vei fi. Si EL nu va stii niciodata ca eu nu te-am lasat sa fii. Nu ca i-ar pasa…

Iarta-mi nesabuinta poate, iarta-mi iubirea, iarta-mi… tu esti fara de pacat, si asa ai sa ramai. Eu in schimb, voi plati pentru pacatul de maine… cu viata!

Da, maine am sa mor odata cu tine, eu, plina de pacat, tu inger nenascut”

Am reusit sa anunt medicul la timp. Chiuretajul a fost amanat, iar ea va fi tinuta sub supraveghere stricta o vreme, pana cand va putea decide daca vrea sa pastreze minunatia ce o poarta-n pantec!