Tags

, , , ,

Aseara am (re)citit “Batranul si marea”, o carte despre care, pana in clasa a IX-a, habar nu aveam ca exista. Atunci s-a intamplat ceva… unic (pana in acest moment si tind sa cred ca va ramane unic) in viata mea. Fostii mei colegi de liceu vor stii despre ce/cine vorbesc. L-am cunoscut pe el, fostul meu diriginte. Unii dintre voi m-au mai auzit vorbind de el, cu drag de fiecare data. Un om atat de “ciudat“, dar nu in sensul rau al cuvantului… ciudat adica altfel. Omul care putea sa-ti spuna “mitocan de mahala” fara sa te simti jignit. Sau iti spunea “esti prost” si te bufnea rasul. Nu stiu daca ne-am obisnuit noi cu el sau s-a obisnuit el cu noi. Normal ca in acei ani il uram, il injuram, vroiam sa scapam, ne facea viata un calvar. Avea parca un ochi deasupra fiecaruia din noi. Ne cunostea atat de bine incat stia ce facem in timpul liber doar dupa reactiile de la ora. Ne spunea bancuri la ore, pe care nu le termina niciodata “continuarea intr-a XII-a”, acea a XII-a pe care inca o mai asteptam. Au trecut 3 ani de cand il cunosteam. A venit momentul despartirii. Acea a XII-a a venit, dar noi nu mai aveam cum sa auzim continuarea bancurilor. Da, acele bancuri care, in primii 3 ani ne faceau sa ne gandim ca ” e un dobitoc, in loc sa ne invete ceva bun, el ne spune bancuri”. Eram naivi, nu ne dadeam seama la acea vreme cat de multe am invatat de la el. Urma sa avem alta diriginta. Desi toti l-am urat, toti am avut o tristete in acea zi, parca cineva a rupt o parte din noi. Nu ne-am gandit ca din el s-au rupt 22 de bucati, ne-am gandit doar ca viata e nedreapta si prin urmare i-am facut viata un calvar noii diriginte doar pentru ca nu era el. A trecut si acel ultim an, a trecut si bacalaureatul si liceul. Ne-am luat bac-ul in proportie de 98% din clasa. Nu stiu cati dintre noi s-au gandit ca succesul nostru se datoreaza in mare parte lui.

Revenind la “Batranul si marea”… abia aseara am inteles de ce m-a batut la cap atat de mult sa citesc acea carte. Stia ca intr-un final voi intelege. Am inteles aseara ca el e batranul… iar noi… cunostintele sale si inteligenta sa erau marele peste prins dupa atata asteptare… iar noi… noi am fost rechinii care, rand pe rand au luat cate o “masa” din pestele sau.

Multumesc Domnule Profesor Petruse Ion pentru masa copioasa din care m-am infruptat 3 ani de zile, si a carei gust il mai simt si azi, dupa atatia ani, ca face parte din mine!🙂